În vizită la „Comandament”

Aseară am fost invitatul Ioanei la „Şcoala de Folk” din El Grande Comandante. Nu mai fusesem acolo, aşa ca întraga seară a fost presărată cu surprize. Nu voi vorbi în cele ce urmează despre ce am făcut pe scenă. Îi voi lăsa pe cei care au fost acolo să spună cât de bine sau rău a fost…

Va fi o cronică a celui de pe scenă despre cei din faţa lui…

Aşadar, orele 19:15, intrarea in El Grande Comandante. „Treaba” se intampla la „etajul -2” aşa ca mi-a luat ceva să găsesc drumul. Mă simţeam ca într-un joc pe care l-am jucat in weekend. Ei, dar intr-un final am reuşit. Subsolul 2 al „Comandamentului” este un fel de Expirat mai mic. Sunetul bunicel. Mesele aşezate cam stângaci, din păcate pentru circa 60% din cei care veniseră; pentru ei prezenţa mea pe scenă a fost doar o experienţă auditivă.
Publicul… asta a fost partea cea mai nouă pentru mine… publicul… Care în mod ciudat asculta… veniseră cu toţii acolo ştiind că o să se cânte. M-am simţit ca într-o sală de spectacole, nicidecum ca într-un club. Recunosc, la început sentimentul mi s-a părut ciudat, obişnuit fiind ca la o cântare să încerc să acopăr „publicul”… Nu vreau să supăr sau să jignesc pe nimeni, dar aşa ar trebui să fie peste tot. Ce vreau eu să spun este că omul de pe scenă ar trebui respectat şi tratat ca atare. Adică tocmai invers decât se întâmplă în majoritatea locurilor în care se cântă. Nu ca o bandă pusă pe shuffle ci ca un om care vrea să transmită ceva. Şi este atât de greu să transmiţi „ceva-ul” tău, atunci când abia îţi auzi gândurile. E atât de greu să cânţi pentru nişte oameni care îşi strigă în faţa ta prietenii aflaţi în cealaltă parte a barului. Nu mă înţelegeţi greşit. Se vorbea şi aici. Dar se vorbea parcă mai puţin şi mai în şoaptă. În rest, lumea venise să asculte şi să simtă.

I-am auzit pe mulţi vorbind despre cum artistul trebuie să-şi câştige publicul. Sunt de acord. Dar şi reciproca este perfect valabilă. Publicul care nu a reuşit să câştige respectul celui de pe scenă a dat banii pe bilet de pomană. Din start. Ai venit la un concert. Ai dat un ban. Ascultă. Dacă îţi place, aplaudă. Dacă nu, nu. Dragă spectatorule, ai, din păcate sau din fericire o putere mult mai mare decât îţi dai seama. Puterea de a aprecia. Obiectiv. Tu eşti acolo şi primeşti ceea ce îti transmite cel de pe scenă. Dacă îţi place, stai şi îl asculţi. Dacă nu, te duci în altă parte. Nu deveni indiferent la ce se întâmplă în faţa ta. Nu te comporta ca şi cum e totuna să-ţi cânte un player sau un om cu o chitara, live.

Aseara am simţit pe pielea mea cum e să fii ascultat. Devii responsabil. Te bucuri când îţi iese un cântec. Îţi vine să te dai cu capul de pereţi la cea mai mică greşeală. Pentru asta, îi mulţumesc publicului din El Grande Comandante.
Pentru că m-a făcut să mă bucur şi să mă întristez în faţa lui.
Pentru că m-a ascultat.