De ce scriu rar pe blog…

Aprilie 28, 2009

… datorită:
1. Ei (no comment) – dar îmi rezerv dreptul de a-i mulţumi că în timpul liber îmi stric ochii foarte rar în faţa monitorului de calculator. Vorba cântecului: „Ea nu mă lasă singur, de capul meu”… şi bine(-mi) face.
2. primăverii care mă ţine, cu fiecare zi mai mult, pe afară.
3. ideii care îmi încolţeşte în căp’şor.

… din cauza:
1. sentimentului tot mai accentuat de lene cronică.
2. ciclului biro-pat.
3. lipsei de numerar sau echivalente de numerar (exprimare care trădează o prevalenţă a limbajului birotico-tâmp asupra celui lumesc)

În altă ordine de idei vine Unu’ Maiu’ peste noi. Am abandonat ideea de a merge la mare. Cred cu tărie că pot fi plouat mai ieftin, în altă parte. Aştept un uichend însorit de mijloc de mai, fără copii fugiţi cu Personalu’ de acasă, fără fiţele de pseudo-autostradă, fără buluceala Bizonului „răşinos” în spaţiul dintre Hotelul Yaky şi steagurile din Neptun. Poate o să aştept mult şi bine… dar cu asta am rămas. După ce Vama va fi fost salvată până la betonare, după ce Corbului îi vor fi fost smulse penele, punându-i-se în loc o perucă de papagal, poate o să mai rămână pe undeva un petic de plajă care să mă primească preţ de câteva zile, spre a-mi pune ordine în gânduri.

Şi se întâmplă în continuare lucruri… Mâine, FolkFratele din Cetatea de Fier împlineşte un an. La aceeaşi oră 21:13 începe nebunia. Vor fi prezenţi folkfraţii şi folksurorile care au urcat în acest an pe scena mică, dar atât de încăpătoare din Iron City. Voi fi şi eu printre ei. LMA şi PMS in IC!
A… să nu uit: pe 10 mai (îi spun de pe acum „La Mulţi Ani!” României care a murit demult…) cânt la „Pariu pe prietenie”, încălţat cu Bocancul Literar – ostilităţile încep la ora 16:00, mai nou în Iron City. Pe 16 mai, voi fi în Timişoara, împreună cu dragii clujeni de la Unde. Să fie folk!… Apropo… ce era sa fie Rock, frate!… (ia de-ascultă Let there be Rock!) Dar, ce să-i faci… Parcul Izvor nu seamănă cu Hyde Park, aşa cum nici Stadionul Cotroceni nu seamănă cu Wembley-ul. Din niciun punct de vedere.

„Mi-e lehamite de marşuri, de tromboane, de plocoane, de blazoane, de canoane şi fasoane”!!! Cât de puţin ştim să trăim frumos… Păcat.

PS: Apropos de Bizon: uite-l aici. Şi aici. Ia steroidu’, neamuleee!!! Cu mici şi multă bere rece, să nu cumva să ţi se-aplece. Na că făcui şi-o rimă. Ptiu, drace!

Eheeeei… ce saptamână… În ultimele 7 zile s-au întâmplat multe. Voi vorbi de două dintre aceste întâmplări care demonstrează o dată în plus – nu că ar mai fi fost nevoie, că generaţia tânără a folkului de pe la noi face treabă. Bună, aş zice, foarte bună chiar, judecând după cronicile apărute pe tot felul de suporturi… Mai întâi lansarea albumului „Luna pătrată” semnat Alina Manole. N-am apucat, din păcate, să iau parte la acest adevărat spectacol media, aşa cum n-am apucat nici aseară să asist la relansarea de la MŢR… Probabil că Alina ştie că-mi pare rău… eu n-am putut/ştiut să i-o spun.
Aseară am asistat cu emoţie (şi nu sunt vorbe gratuite) la o altă lansare. Cristina si Alexandra Andrieş, reunite într-un singur trup mic, o singură minte sclipitoare, un singur suflet, mare cât eternitatea… O singură persoană care face atâtea… fotografie, poezie, muzică.

Frumos… şi atât. La Hanu cu Tei. Hrană culturală pentru suflete înecate în urbanul violent… ”Every joi, pentru voi!”

Îţi mulţumesc pentru autograf, Cristina. Pentru că m-ai făcut să mă simt mic în faţa ta, pentru că ai plâns de fericire pe scenă, pentru că am trăit preţ de câteva clipe liniştea pe care o emană ceea ce iese din mâinile tale mici. Ca să o citez pe Alina Zaharia… „ziua mea a trecut, dar imi place tare mult fotografia cu oalele de lut…”

Invitaţii de aseara, în ordinea urcării pe scenă: Alina Manole, Alina Zaharia, Subsemnatul, Folk-Fratele MSH şi Folk-Sora Nico, Ştefan Tivodar şi ultimul, dar de multe ori cel dintâi, Teddy. Şi alături de fiecare, mai puţin alături de mine, a cântat şi Cristina… sau o fi fost Alexandra? Cine ştie…
La cât mai multe astfel de seri, dragilor!

În altă ordine de idei, vine weekendul. Unii pleacă să vadă ce e cu marea, alţii pleacă la munte. Eu stau în Bucureşti. Mai jos veţi găsi motivul. Sunt primăvăratico-astenic. Trataţi-mă voi. „Aştept să vină vara să-mi răpună” starea asta de apatie cronică. Aştept să se întâmple ceva… ca un om ce sunt – ce-i drept fără şobolani…

PS: Mâine seară, ora 21:30, tot la Hanu cu Tei, concert Ză Duff şi Sonatic (Timişoara). Care mai staţi prin Bucureşti, să veniţi.
Vive la France!
Santé, Fraternité!
Allez les Bleus!
Hai Romania! Vă aşteaptă un meci greu cu Insulele Feroe…
Pam-Pam!