Invitaţie la simţire…

Fără alte comentarii… click aici!

… ce frumos ar fi!…

“Ninge cu patima iernilor de demult. Ca o poruncă de-a ne simţi fericiţi. Pe drumuri şi mai ales în hanuri.
Ninge cum nu mai credeam că cerul ştie să ningă şi-n suflet mi s-au deschis trei răsărituri de ianuarie în care caii nostri s-au bătut cu lupii pe Dunărea îngheţată.
Ninge dintr-o lume în alta, pământul năzuind spre stele, ninge într-o lumină violetă – ieşiţi în prag, spre seară, şi priviţi: ninge sau cad din cer pereţi de mânăstire? – ninge ca şi cum ai aduna fete-n braţe, ca şi cum ai fi munte şi te-ar mirosi căprioarele ca să te povestească dacă eşti bun de fân, bun de izvoare şi de adăpostit pui sub brazi.
Când ninge, clipa e atât de măreaţă, rotundă şi fermecatoare, încât o văd plângând că trebuie să piară. Iar în sângele meu dă bob albastru setea de-a schimba totul pe o dragoste amară.
Ştiind că pierd! Blestemat să nu uit!”

Fănuş Neagu – “Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”

…mi-e dor de o astfel de ninsoare. Mi-e dor să mă simt un punct mic şi negru într-o mare de alb.
Ce frumos ar fi, nu-i aşa? Păcat că “civilizaţia” a făcut ca Iarna să-şi uite identitatea…