… ma (re)apuc de scris…

Intrarea asta a mea într-un con de umbră se datorează… cui altcuiva decât mie. Am tăcut mult, am gândit mult şi la multe… Şi mi-au trecut prin cap în timpul ăsta atâtea “orice-uri” încât mi-ar lua o veşnicie să le expun aici. Aşa că le voi lua sistematic, de la cap(ăt)…

Şi voi lăsa pentru lecturare următoarele rânduri, scrise odată, demult, nu foarte demult, care se leagă într-un fel subtil de “mine” cel de acum…

jucandu-mă “de-a nichita”

îmi va fi dor de pereţii tăi crăpaţi si de ferestrele tale supurând a vânt pe la tâmple…

de mult mic mă mult mărisem

de mult flaut… viorisem

de mult vin mă mult beţisem

dintre coapse mă ivisem…

o… mai stai, sau du-te… stai

într-un rai de scoici şi cai

călăriţi de uriaşi.

mai rămâi să mi te-ngâni

peste ciuturi de fântâni,

să m-adormi şi să mă laşi

până-n ziua cea de luni

şi-ntre buze să m-aduni

să mă fluieri peste pruni…

beat, din iarba moartă,

să-ţi cânt deocheat

să mă pui ca-n pat

pe-o scândură spartă…